1. Cadrul geografic:
Din punct de vedere geografic Șoarș, mai demult Șaroșa, Șoarșiu, (în dialectul săsesc Schuarasch, Șuerș, în germană Scharosch, Scharesch, în maghiară Săroș, în trad. “Noroeini”, “Glodeni”) este o comună în județul Brașov, Transilvania, România, formată din satele Bărcut, Felmer, Rodbav, Seliștat și Șoarș (reședința). Distanța de la comuna Șoarș până la centrul județului, respectiv municipiul Brașov este de aproximativ 80 km. Comuna Șoarș se află la o distanță de 13 km față de municipiul Făgăraș și aproximativ 40 km față de orașul Victoria și se învecinează cu comuna Mândra spre sud, cu comuna Jibert spre nord, comuna Ticusu spre est și comuna Cincu spre vest. Comuna Șoarș este situată în depresunea Făgăraș, într-o zonă de pitoresc deosebit și, foarte importantă cu potențial turistic, aici existând numeroase edificii cu o vechime considerabilă, căutate de turiștii români și străini pentru pitorescul locului. Comuna este compusă din 5 sate: Șoarș – reședința de comună; Felmer – sat recunoscut pentru importante descoperiri arheologice; Bărcut – o bine cunoscută zonă apicolă și pentru creșterea oilor; Rodbav – renumit cu stațiunea balneoclimaterică Băile Rodbav; Seliștat – renumit pentru biserica evanghelică fortificată.
2. Scurt istoric
Șoarș (în dialect săsesc Schuarasch) este un sat în Țara Făgărașului, județul Brașov, Transilvania, odată o mare moșie săsească, acum cu câteva suflete, dar încărcat de istorie. Aici e cel mai potrivit loc pentru relaxare, iar câțiva localnici au știut să exploateze această posibilitate: au pus bazele primului centru agroturistic din județul Brașov, imediat după Revoluție. I se mai spune și satul dintre dealuri.
Prima atestare documentară a satului Șoarș (Scharosch – așa cum îl știau localnicii mai demult) datează încă din secolul XI, când se spune că 30 de sași au populat zona și au construit o bazilică. Câteva secole mai târziu, regiunea a fost invadată de turci, iar micul lăcaș de cult – ars. Totuși sașii nu au plecat de aici. În secolul XV, timp de aproape 100 de ani, au construit o biserică fortificată, în care să se poată adăposti tot satul de invazia otomanilor. Iar biserica evanghelică de aici și zidurile ei au ținut piept multor războaie și cotropitori, până în anul 1900, când zidurile împrejmuitoare au fost dărâmate. Biserica însă a rămas, împreună cu Turnul de Slănină și școala veche și dăinuie și astăzi, parcă împotriva timpului.