Monografia Şoarş

 

Şoarş – minunea dintre dealuri


     Dacă urci sus, pe Dealul Galaţiului, este imposibil să nu te îndrăgosteşti de frumuseţea peisajului ce ţi se dezvăluie. Dealuri şi văi, păduri şi turme de oi, împrăştiate peste tot. Dacă ajungi în vârf, ai certitudinea că eşti pe tărâmuri sfinte: se-nalţă Mănăstirea de la Făget-Boholţ, printre nori, aproape de cer. Puţin mai departe, după ce cobori dealul, se-ntinde satul Şoarş, odată o mare moşie săsească, acum cu câteva suflete, dar încărcat de istorie. Aici e cel mai potrivit loc pentru relaxare, iar câţiva localnici au ştiut să exploateze această posibilitate: au pus bazele primului centru agroturistic din judeţul Braşov, imediat după Revoluţie.

Satul dintre dealuri
 

     Prima atestare documentară a satului Şoarş (Scharosch – aşa cum îl ştiau localnicii mai demult) datează încă din secolul XI, când se spune că 30 de saşi au populat zona şi au construit o bazilică. Câteva secole mai târziu, regiunea a fost invadată de turci, iar micul locaş de cult – ars. Totuşi saşii nu au plecat de aici. În secolul XV, timp de aproape 100 de ani, au construit o biserică fortificată, în care să se poată adăposti tot satul de invazia otomanilor. Iar biserica evanghelică de aici şi zidurile ei au ţinut piept multor războaie şi cotropitori, până în anul 1900, când zidurile împrejmuitoare au fost dărâmate. Biserica însă a rămas, împreună cu Turnul de Slănină şi şcoala veche şi dăinuie şi astăzi, parcă împotriva timpului.

Biserica săsească – punct de întâlnire
 

     În mijlocul satului se înalţă falnic cel mai important monument: biserica evanghelică, ce dăinuie încă din anul 1493, aproape neschimbată. Aici se ţin slujbe doar vara, din două în două săptămâni, pentru că preotul are o parohie mare, ce cuprinde cinci sate din jur. Iarna, credincioşii se adună în casa parohială, tot din două în două săptămâni.
     Biserica este un adevărat monument de arhitectură, construit în stil gotic, cu altarul închinat Sfântului Iakob. Cele patru clopote datează din secolul XVIII, când au fost înlocuite cele originale, montate la construirea bisericii. Foarte mulţi turişti calcă pragul monumentului, aşa că îngrijitorul, nenea Wilhelm Bertleff, a adunat documentaţie în limbile germană şi engleză pentru a-i mulţumi pe aproape toţi.

Turnul de slănină
 

     Un obicei exclusiv săsesc, ce se regăseşte în multe dintre satele Ţării Făgăraşului este păstrarea slăninii în comun. Biserica din Şoarş are un loc special de păstrare a acestui aliment, care se numeşte chiar „Turnul de Slănină“. Era un adevărat ritual: „pe vremuri, în Şoarş existau patru vecinătăţi, sau cartiere şi tot aşa erau împărţite bucăţile de slănină, pe numere de casă. Nimeni nu avea voie să meargă când dorea să îşi ia slănina. Era un om pentru fiecare vecinătate şi doar el avea voie să taie, doar într-o anumită zi pe săptămână: iarna era duminica dimineaţa, iar vara sâmbăta dimineaţa.
Acum nu mai duce nimeni slănina aici, chiar dacă se păstra foarte bine, ca în frigider. A mai rămas doar o bucată, care e aici de câţiva ani şi se tot minunează de ea turiştii“, ne-a povestit, cu nostalgie Wilhelm Bertleff.

Saşii sunt pe cale de dispariţie
 

     În acest moment, în Şoarş mai există doar 22 de saşi. Un număr mic faţă de cei 804 de dinainte de al doilea război mondial. Au plecat destui atunci, dar cei mai mulţi au plecat imediat după Revoluţia din 1989. Majoritatea caselor lor, trainice, pentru că au fost construite cu grijă, stau falnice, parcă neatinse de trecerea timpului. N-au rezistat însă toate… Unele sunt doar ruine, semn că totuşi au trecut câteva decenii de când nimeni nu le-a mai călcat pragul.

Fii rătăcitori…
 

     Există însă şi excepţii: câţiva saşi, care au emigrat de peste 15 ani în Germania, s-au întors acum în satul natal, îşi renovează vechile case părinteşti şi chiar plănuiesc să-şi petreacă aici ultima parte din viaţă. Este şi cazul lui Gunther Krempels, un sas născut şi crescut în Şoarş. Acesta îşi renovează casa părintească încă din anul 1999 şi vrea ca atunci când va fi gata să arate exact ca acum 100 de ani. Însă confortul va fi unul de tip occidental. Vrea să facă în curte o fântână cu cumpănă, însă deja a terminat sistemul modern de canalizare al locuinţei. Munca pe care a început-o este grea şi durează, însă omul nu se grăbeşte: mai are timp până la pensie. Singurul lucru la care a renunţat este muntele, pasiunea sa de o viaţă: de acum încolo, încă vreo câteva concedii, va veni în România pentru a termina casa din Şoarş.

 


Reţea turistică
 

     Pe zece case din Şoarş, cele mai frumoase dintre ele, străjuieşte, la loc de cinste, câte o plăcuţă verde cu scris alb: „Reţea turstică“. Asta înseamnă că familia care locuieşte în casa respectivă este inclusă în circuitul turistic al „Operation Vilage Roumain“, mai precis fac parte din Asociaţia Şoarş – La Louviere din Belgia. Preşedintele acestei asociaţii este profesorul Mihai Patrichi, un om cu un suflet mare, care a ştiut să facă acest sat, care tindea să rămână uitat de lume şi civilizaţie – un centru turistic ce adună anual nu mai puţin de 500 de vizitatori din ţări ca Belgia, Franţa, Italia, Spania şi chiar din Australia sau Insulele Canare. Cei mai mulţi sunt intelectuali, studenţi sau chiar pensionari, care şi-au făcut un obicei din a veni în fiecare vară în Ţara Făgăraşului.
     Sezonul în care turiştii merg la Şoarş începe în luna mai şi se termină în octombrie. Din păcate, anul acesta nu a fost unul extraordinar din acest punct de vedere. Turiştii s-au speriat de ploile devastatoare de anul acesta, care au lovit şi ţările din care provin.

(Maria BĂRĂGAN)

 

 
Statistici site
Membri : 1
Conţinut : 64
Număr afişări conţinut : 139136
Cauta
Vizitatori acum
Avem 6 vizitatori online
Logare utilizator